Marius Ghenea: când 50% dintre angajaţi stau pe Facebook, managerul trebuie să fie şi el acolo (VIDEO)

„Dacă peste 50% din angajaţii unei companii sunt pe un social media, managerul trebuie să fie şi el acolo. Este o chestie foarte simplă. Într-adevăr, dacă 10% dintre ei sunt acolo, n-are rost să pierzi prea mult timp cu aşa ceva”, a spus Marius Ghenea.

Directorii de companii ar trebui să se înscrie şi pe site-urile de recrutări, a spus Ghenea, să  vadă ce fac angajaţii companiei, unde-şi depun CV-urile, care este interesul lor de a continua în firma la care lucrează sau dacă vor să se mute în altă parte.

Comunicare prin social media

„Eu chiar sunt în comunicare cu clienţii companiilor noastre şi, din acest punct de vedere, cred că este un lucru excelent, apropos de ce faci înainte de a se întâmpla nişte evenimente, este excelent să dai cât mai multe posibilităţi de comunicare reală, pe Internet, şi asta înseamnă că orice companie ar trebui să aibă prezenţă Facebook, prezenţă Twitter, prezenţă pe alte zone de social media„, a spus Ghenea.

„Mi se întâmplă ca oamenii să fie extrem de violenţi în comunicare, dar ceea ce este excelent este că în momentul în care reuşim să rezolvăm o problemă ne simţim noi, cu toţii, mult mai bine, şi este clar că, în orice caz, am rezolvat o problemă de tip mediatizare negativă şi, mai mult, poate că am creat un plan al companiei sau al serviciului respectiv” – Marius Ghenea.

Managerii trebuie să dea o replică rapidă publicităţii negative din mediul online

În mediul online informaţia se propaga mult mai rapid decât poate fi gestionată de către companie. În consecinţă, cea mai eficientă estompare a unui mesaj negativ la adresa companiei este o replică cât mai rapidă.

„Cred că, oricum, ceea ce este important este faptul că, până la urmă, când vorbim de online, dacă intervii cu o oră mai târziu sau cu două zile mai târziu, s-ar putea să facă o diferenţă semnificativă”, a spus Ghenea.

Intervenţia companiei trebuie să fie cât mai aproape de momentul producerii unui eveniment, spune Ghenea.

„Aici mă refer în principal la reacţii negative, dar şi la moderarea şi la catalizarea reacţiilor pozitive. Din păcate, la noi, se practică mai mult feedback-ul negativ, decât cel pozitiv, dar acolo unde există feedback pozitiv el trebuie catalizat şi trebuie adus în faţă”, a afirmat Ghenea.


DESPRE INDEXAREA GOOGLE ŞI PUBLICITATEA NEGATIVĂ

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed