În mod ideal, ceea ce se înțelege prin masonerie, francmasonerie, loje masonice și alte organizații reprezintă o întâlnire dintre bună-credință, spirit de întrajutorare, mecenat, lucrare în folosul comunității și dezvoltare personală cu respectarea și promovarea valorilor umaniste.
Tocmai de aceea, Dumnezeul masonic nu este neapărat Dumnezeul creștin, deși împrumută de la acesta multe caracteristici. Dacă, în secolul al XVII-lea, când multe surse arată că s-ar fi născut masoneria, ar fi trăit și creat John Lennon, probabil că al său „Imagine“ ar fi devenit imnul organizației. Sau, în orice caz, un cântec cu versuri și linie melodică asemănătoare.
Ca în multe alte privințe, românii au reușit să transforme și această invenție occidentală într-o activitate cu accente estice destul de evidente. Primul episod considerat a fi extrem de relevant pentru masoneria din țările române este marcat de revoluția de la 1848.
Mulți istorici atribuie această mișcare definitorie pentru ce urma să devină România modernă unor cetățeni educați în marile capitale ale Europei, unde ar fi intrat în contact cu masonii revoluționari de la care ar fi împrumutat spiritul naționalist. Alți istorici, însă, neagă relevanța mișcării în acest context, fără a exclude complet această posibilitate.
