Măsuri dure în țara vecină după al doilea masacru. Președintele Serbiei a cerut reintroducerea pedepsei cu moartea

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, a anunțat astăzi, 5 mai 2023, că numărul polițiștilor care asigură paza în școlile din țara vecină va crește și vor fi pedepse drastice. El a cerut reintroducerea pedepsei cu moartea, dar spune că a fost refuzat de guvern pentru că este împotriva Convenției Europene.

Prima măsură anunțată de președintele Serbiei a fost de creșterea numărului de polițiști care asigură siguranța în școli.

„În Belgrad sunt 330 de școli, prin urmare vor fi 330 de polițiști în școli sau mai mulți. Ne va costa cu 25 de milioane de euro mai mult, dar am găsit banii”, a anunțat Vucic.

A doua măsură anunțată de liderul sârb a fost emiterea unui document de la guvern prin care se cere parlamentarilor să facă modificări la Legea privind armele de foc prin care să înăsprească condițiile referitoare la deținerea armelor.

„Sunt aproximativ 400.000 de oameni, toți vor fi supuși unor măsuri riguroase. Vom dezarma Serbia, iar pedepsele vor fi drastice. Deci, să vedem cum poți obține arma. Nici asta nu va fi de ajuns, și chiar și pentru puținele arme care vor rămâne, se vor face controale la șase luni, cu examinări medicale, psihiatrice și de altă natură, iar când serviciile competente o cer, un test antidrog obligatoriu, anunțat cu doar 48 de ore înainte. Ministerul Afacerilor Interne are ordin să preia armele tuturor persoanelor care le dețin ilegal în luna următoare, sau vor urma sancțiuni brutale și consecințe grave”, a mai spus președintele Serbiei.


Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed