ME propune revocarea unor membri ai Consiliului de Supraveghere al Transelectrica

Membrii actuali ai Consiliul de Supraveghere au fost aleşi în luna noiembrie pentru un mandat de patru luni, iar în această perioadă urma să fie organizată selecţia membrilor Consiliului de Supraveghere în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

 

Completarea ordinii de zi a AGA pentru revocarea unor membri ai Consiliului a fost decisă joi de Directoratul Transelectrica şi anunţată vineri de companie printr-un comunicat transmis, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

 

Candidaturile pentru un loc în Consiliul de Supraveghere pot depuse până la data de 8 martie, iar AGA va avea loc pe 14 martie.

 

Noii membri ar urma să primească un mandat până la alegerea, în AGA, a membrii în condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, se mai arată în comunicat.

 

În Consiliul de Supraveghere se regăsesc fostul ministru delegat pentru Mediul de Afaceri Lucian Isar, Dan Voiculescu (director în SIF Oltenia), Petrişor Ovidiu Artopolescu (fost manager la Microsoft România şi fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, funcţie din care a demisionat în septembrie), Adrian Gheorghe Costin (director în Autoritatea Naţională a Vămilor), Dumitru Pîrvulescu (secretar general adjunct în Ministerul Economiei, arestat în sepembrie pentru 24 ore într-un dosar de abuz în serviciu şi luare de mită), Gabriel Gheorghe Gheorghe (fost comisar superior al Gărzii Financiare Sibiu, care în iulie l-a înlocuit pe fosttul şef al OPSPI în CA al Transelectrica) şi Radu Bugică (fost director pentru România al fondului SigmaBleyzer, care a preluat Covalact).

 

Pe ordinea de zi a AGA programată pentru 14 martie figurează şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pentru anul 2012.

 

Potrivit rezultatelor financiare preliminate anunţate săptămâna trecută de Transelectrica, compania a înregistrat un profit de 27 milioane lei (6 milioane euro), de peste patru ori sub câştigul din precedentul exerciţiu financiar, de aproape 114 milioane lei. Rezultatele financiare preliminate au fost întocmite conform standardelor IFRS.

 

Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deţine un pachet de 58,69%, alţi acţionari importanţi fiind Fondul Proprietatea (13,5%) şi SIF Oltenia (6,3%), potrivit celor mai recente informaţii.

 

Acţiunile Transelectrica au încheiat şedinţa bursieră de joi în scădere cu 0,14%, la 13,9 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră este de 1,02 miliarde lei (232,6 milioane euro).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed