Medicul Virgil Musta avertizează! Ar trebui să se schimbe felul în care se face relaxarea după 15 iunie

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a spus luni la Antena 3 că de la 15 iunie ar trebui să se schimbe felul în care se face relaxarea:

„Avem în continuare transmitere comunitară, există în continuare pandemie şi eu cred că trebuie să facem o relaxare gradată. Acolo unde vedem că lucrurile nu funcţionează, să ne oprim din relaxare şi să refacem anumite măsuri de restricţie. Dacă până acum măsurile de relaxare au fost globale, eu cred că ar trebui să se gândească măsuri de relaxare pe zone sau pe domenii de activitate, astfel încât acolo unde nu se înţeleg măsurile, necesitatea menţinerii anumitor reguli să să facă în continuare, iar în celelalte zone, unde se înţelege, relaxarea să continue”, a explicat el.

„E nevoie de relaxare, e nevoie să intrăm într-un normal, dar trebuie să ne uităm la cifre. Dacă numărul de cazuri va creşte, dacă vor apărea din nou focare, probabil va trebui din nou să luăm noi măsuri de restricţie. De aceea, e important ca relaxarea să fie gradată”, a mai declarat şeful secţiei de Boli infecţioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara.

„Pe cifrele actuale, eu cred că se poate face o a treia relaxare, dar dacă aceste cifre vor creşte, se va stabili atunci în funcţie de ele”, a completat Virgil Musta.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed