MedLife devine acţionar unic al companiei Ghencea Medical Center Bucuresti

”Sistemul Medical MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, preia acţionariatul integral al companiei Ghencea Medical Center din Bucureşti, completând pachetul de acţiuni deţinute cu încă 10 procente, ajungând acum la 100%. Ghencea Medical Center, cu o activitate de peste 12 ani pe piaţă, are în componenţă două clinici, în Bucureşti şi Măgurele, oferind pacienţilor o gamă diversificată de investigaţii pentru zonele de laborator şi imagistică, tratament specializat în recuperarea medicală şi medicină alternativă”, a informat MedLife.

Totodată, Ghencea Medical Center este unul dintre furnizorii de servicii medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), acoperind peste 20 de specialităţi, printre care medicină de familie, pediatrie, reumatologie, gastroenterologie, neurologie, cardiologie, psihiatrie, urologie, dermatologie şi ORL.

Din 2010 până în prezent, grupul MedLife a finalizat 26 de achizitii, fiind operatorul medical din România cu cea mai mare expertiză pe acest segment de activitate.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Din punct de vedere al vânzărilor, este una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală şi de Est.

Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare ′′M′′.

Începând cu 2009 a deschis sau a achiziţionat peste 130 de unităţi medicale.

 

 


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed