Memoria l-a „păcălit” din nou pe Joe Biden. A uitat în câteva secunde că a dat noroc cu un senator. VIDEO

0

Într-un moment scos parcă dintr-un film de comedie, senatorul Chuck Schumer i-a strâns mâna preşedintelui american, acesta din urmă vrând să repete gestul, într-un gest vădit de confuzie, ca şi cum nu făcuse asta cu câteva secunde înainte.

Întâmplarea aceasta e doar una dintr-o serie de astfel de “scăpări”. În 2021, Joe Biden afirma că „nimeni nu a fost ucis” în haosul de pe aeroportul din Kabul, în ciuda faptului că existau 12 morți confirmate. În alt context, cu ocazia întrebărilor unor jurnalişti, preşedintele american nu şi-a adus aminte numele contracandidatului pentru echipa Obama-Biden, republicanul Mitt Romney, în campania de alegeri din 2012, spunându-i – „senatorul care era mormon, guvernatorul…”.

Memorabil a fost şi momentul de la mitingul electoral din 2020, când candidatul Democrat pentru Casa Albă, acum în vârstă de 79 ani, și-a confundat soția cu sora.

Fostul medic al președinților Barack Obama și Donald Trump a vorbit recent despre situaţia actualului șef de la Casa Albă, afirmând că ar fi „lent, fragi, irascibil și confuz. Acestea sunt manifestări clare ale declinului cognitiv”, concluzionând că „nu este potrivit pentru a fi președinte în acest moment”.

Cu toate acestea, popularitatea preşedintelui american a crescut săptămâna aceasta la cel mai înalt nivel de la începutul lunii iunie, după o serie de victorii legislative, potrivit unui sondaj de opinie Reuters/Ipsos finalizat marţi. Totuşi, creşterea popularităţii acestuia la 40% este un nivel de sprijin care este istoric scăzut pentru un preşedinte al SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.