Introducerea programului „Mărul” în şcoli părea să fie (după cum şi afirmau guvernanţii în acel moment) o situaţia specifică de „win-win”.
Pe de o parte, elevii ar fi trebuit să aibă parte de o gustare sănătoasă, pe de altă parte producătorii români de fructe ar fi primit o gură de oxigen în distribuirea producţiei.
Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din târg. La trei ani de la momentul în care programul „Mărul” a devenit operaţional la nivelul întregii ţări constatăm că, de fapt, situaţia este departe de a fi ceea ce se credea. Dincolo de faptul că standardele de calitate a merelor distribuite sunt de multe ori încălcate, cel mai important lucru este că producătorii români au fost pur şi simplu eliminaţi din competiţie, efect al unei politici de dumping practicată de Polonia şi încurajată de autorităţile europene şi de cele române.
Mărul polonez şi lecţia de patriotism
Programul „Mărul” înseamnă, în şcolile din România, o afacere de 112 milioane de euro pe an, aceasta fiind suma alocată de Uniunea Europeană şi gestionată de autorităţile române (prin consiliile judeţene, ca parte contractantă cu furnizorii). Evident, afacerea „a făcut cu ochiul” multor firme, iar paradoxul este că, încă de la început, distribuirea a fost acaparată de intermediari.
