Merkel: Euro este mai puternic decât marca germană

„Rezolvarea crizei datoriilor de stat este un proces, care va dura câţiva ani”, a declarat Merkel într-un discurs în faţa parlamentului german.

 

Cancelarul a cerut o abordare pe termen lung a integrării fiscale strânse în zona euro, cu o disciplină bugetară dură, şi a respins posibilitatea unei intervenţii de tip „relaxare cantitativă” a Băncii Centrale Europene (BCE)

 

„Banca Centrală Europeană are o responsabilitate diferită de cea a Fed (Rezerva Federală a SUA – n.r.) sau a Băncii Angliei”, a arătat liderul german.

 

Totuşi, ziarul Suddeutsche Zeitung scrie că Merkel este dispusă să accepte achiziţii mai ample de obligaţiuni de stat de către BCE pentru a câştiga timp până când intră în funcţiune mecanismele de control bugetar la nivelul zonei euro.

 

Merkel a respins din nou emisiunea de obligaţiuni comune la nivelul zonei euro ca soluţie anticriză, notând că astfel de operaţiuni ar încălca constituţia Germaniei.

 

Cancelarul a cerut consolidarea prerogativelor instituţiilor europene în privinţa controlului bugetelor naţionale prin modificarea tratatelor UE, dar şi utilizarea fondului de urgenţă al zonei euro pentru stabilizarea pieţelor.

 

Liderii UE se vor reuni la finele săptămânii viitoare la Bruxelles, summit-ul fiind considerat unul de importanţă crucială pentru viitorul zonei euro.

 

Bursele globale şi obligaţiunile statelor europene au continuat să recupereze teren vineri, datorită speranţelor că liderii zonei euro sunt aproape de un plan decisiv de combatere a crizei.

 

Declaraţiile lui Merkel pregătesc astfel terenul pentru o săptămână de discuţii intense la vârful UE, liderii politici încercând să ajungă la un consens pe un „pact fiscal” care să confere Comisiei Europene prerogative extinse în privinţa controlului bugetelor statelor din zona euro, să cuprindă sancţiuni dure pentru statele care încalcă reglementările europene şi să asigure integrarea fiscală accelerată la nivelul uniunii monetare.

 

Preşedintele BCE Mario Draghi a transmis joi un mesaj important pieţelor, indicând că instituţia este pregătită să intervină mai agresiv pentru rezolvarea crizeă dacă guvernele zonei euro vor subscrie propunerilor de integrare fiscală.

 

Merkel va merge luni la Paris pentru a prezenta, împreună cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy, propunerile franco-germane de modificare a tratatelor UE.

 

Sarkozy a salutat joi apelurile Germaniei privind un nou tratat care să înăsprească disciplina fiscală în zona euro, însă, spre deosebire de Merkel, liderul francez nu a vorbit despre consolidarea prerogativelor Comisiei Europene sau ale Curţii Europene de Justiţie.

 

Sarkozy, care doreşte să câştige în primăvara anului viitor un nou mandat, a propus o Europă „interguvernamentală”, în cadrul căreia preşedinţii şi premierii statelor din zona euro ar avea ultimul cuvânt de spus pe bugetele naţionale.

 

Opoziţia din Franţa îl acuză pe Sarkozy că promovează „un tratat de austeritate dictat de Germania”.

 

Merkel a făcut o paranteză în timpul discursului din Bundestag pentru a respinge aceste acuzaţii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed