Meryl Streep, în cursa pentru al treilea Oscar din carieră, Sandra Bullock visează la primul

Streep a fost nominalizată pentru rolul din comedia „Julie and Julia”, aceasta fiind a 15-a oară când legendara actriţă intră în „finala” pentru premiul acordat de Academia Americană de Film.

Bullock se află la prima nominalizare din carieră, datorită rolului din drama „The Blind Side”.

Alături de cele două, la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal au mai fost nominalizate Carey Mulligan, pentru prestaţia din „An Education”, Gabourey Sidibe, pentru „Precious”, şi Hellen Mirren, pentru „The Last Station”.

La categoria Cel mai bun actor în rol principal, Morgan Freeman şi George Clooney, fiecare cu câte un Oscar în palmares, au fost nominalizaţi alături de Jeff Bridges, Colin Firth şi Jeremy Renner, toţi trei fără vreun premiu al Academiei Americane.

În cursa pentru Oscarul categoriei Cea mai bună actriţă în rol secundar, Penelope Cruz, care a câştigat deja o statuetă, concurează alături de Vera Farmiga, Maggie Gyllenhaal, Anna Kendrick şi Mo’Nique, cele patru din urmă sperând că vor da lovitura, în premieră, anul acesta.

Cel mai bun actor în rol secundar va fi ales dintre Matt Damon, Woody Harrelson, Christopher Plummer, Stanley Tucci şi Christoph Waltz. Dammon are deja un Oscar în palmares, Harrelson a mai fost nominalizat o dată, iar restul celor trei actori nu s-a aflat niciodată în cursa pentru cel mai important premiu din cinematografia mondială.

La categoria Cel mai bun regizor, realizatorul SF-ului „Avatar”, James Cameron, concurează contra fostei sale soţii, Kathryn Bigelow, care a lucrat la „The Hurt Locker”, a lui Lee Daniels („Precious”), Jason Reitman („Up in the Air”) şi Quentin Tarantino („Inglourious Basterds”).

Cea mai importantă distincţie, Oscarul pentru filmul anului, va fi disputată de 10 pelicule: „Avatar”, „The Blind Side”, „District 9”, „An Education”, „The Hurt Locker”, „Inglourious Basterds”, „Precious”, „A Serious Man”, „Up” şi „Up in the Air”. Iar lupta se anunţă mai strânsă ca niciodată câtă vreme, într-un top al nominalizărilor, „Avatar” şi „The Hurt Locker” figurează la nouă categorii, „”Inglourious Basterds”, la opt, iar „Up in the Air” şi „Precious”, la şase.

Nominalizările au fost anunţate, marţi, la sediul din Beverly Hills al Academiei de Americane de Film, de actriţa Anne Hathaway, alături de preşedintele Academiei, Tom Sherak.

Premiile Oscar, aflate la ediţia cu numărul 82, vor fi decernate în cadrul unei gale programate în 7 martie, la Los Angeles. Prezentatorii ceremoniei vor fi actorii Steve Martin şi Alec Baldwin.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed