Mesaj pentru Viorica Dăncilă: NU aveți cale de scăpare în acest moment!

Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă că Guvernul pe care îl conduce nu are de ales și trebuie să corecteze Legile Justiției și să pună în practică toarte recomandările făcute de organismele europene.

”Așa cum ne așteptam, atitudinea PSD de după alegerile din 26 mai, când a încercat să dea impresia publică a unei revizuiri a abordării legate de justiție, de lupta anticorupție și de funcționarea statutului de drept, nu a fost altceva decât simulacru jenant menit să oprească excluderea PSD din familia socialiștilor europeni.

Practic, PSD este partidul care, după ce a fost făcut knockout, se ridică lovește mișelește sub centură, ca un derbedeu care nu-și poate reprima apucăturile de interlop.

Guvernului i s-a cerut de către Președintele României, Klaus Iohannis, să elaboreze un proiect de lege pentru implementarea tuturor recomandărilor GRECO, ale Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene. Nu i s-a cerut o ordonanță de urgență, ci ca actualul premier și președinte al PSD, adică ceea ce ar trebui să se numească șef al majorității parlamentare, să asume politic remedierea erorilor legislative din domeniul justiției. Adică să-și corecteze mizeriile pe care PSD le-a generat, inclusiv prin desființarea acestei Secții Speciale devenită o Secție de Miliție Politică împotriva magistraților. Acest lucru este posibil printr-un proiect de lege transmis de către Guvern Parlamentului spre dezbatere și adoptare.

Îi transmit premierului Vasilica Viorica Dăncilă un lucru simplu, pe care îl înțelege orice român capabil să scrie și să citească: NU aveți cale de scăpare în acest moment! Toate instituțiile europene și forurile de experți recunoscute la nivel internațional spun același lucru, la unison. Legile Justiției trebuie corectate pentru că încalcă principiile și valorile europene referitoare la funcționarea statului de drept.

Orice altă abordare, orice justificări inventate pentru a nu da curs acestei solicitări, nu face decât să așeze Guvernul României pe o poziția anti-europeană, anti-occidentală, împotriva intereselor generale ale românilor care trebuie să se bucure de toate beneficiile apartenenței țării noastre la Uniunea Europeană.

Totodată, premierul Dăncilă trebuie să anunțe public susținerea Guvernului pentru candidatura Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European și să renunțe la această atitudine represivă de tip bolșevic împotriva unui cetățean român. Acesta ar reprezenta un prim semnal de normalitate și de abandonare a agendei PSD în favoarea infractorilor.

Avertizez PSD că are zilele numărate și va fi trimis de români cât de curând la coșul de gunoi al istoriei, dacă nu renunță la această agendă. Partidul Național Liberal are angajamentul ca imediat după preluarea puterii să alinieze legislația din domeniul justiției la standardele europene, în acord cu recomandările instituțiilor internaționale, astfel încât România să finalizeze Mecanismul de Cooperare și Verificare și să devină un stat membru pe deplin intergrat în Uniunea Europeană.”, scrie Ludovic Orban.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed