METEO: Cum va fi vremea marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

Seara şi noaptea, vor fi ninsori în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi la munte şi pe arii restrânse în Moldova, iar spre dimineaţă in regiunile vestice izolat vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. În zonele joase, în special în cele din estul şi sud-estul teritoriului, va fi ceaţă asociată cu chiciură şi trecător cu fulguială.

 

La Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.

 

Miercuri, vremea se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice şi va avea înnorări temporare în rest. În cursul zilei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în vestul şi sud-vestul ţării şi local în Transilvania, iar izolat se va forma polei. Noaptea, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, pe arii extinse în jumătatea de vest a teritoriului şi mai restrânse în celelalte zone şi vor fi ploi, lapoviţe şi ninsori în zona de munte. Local se va semnala polei.

 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, iar cele minime, în general, între -5 şi 3 grade. În zonele joase, îndeosebi din sud şi din est, va fi ceaţă în special dimineaţa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed