Mihai Şora îndeamnă românii să boicoteze companiile cu acţionariat rusesc

„Dragi prieteni, văd acum o listă cu firmele care au acţionariat rusesc în România. Una dintre deciziile pe care le putem lua (dintr-o lungă serie a gesturilor simple, însă nu mai puţin importante) este să nu mai cumpărăm nimic din acele locuri – începând, pentru cei care au maşină, cu staţiile Lukoil şi Gazprom. Atât de limpede!”, a scris Mihai Şora pe Facebook.

Mesajul său însoţeşte lista pe care sunt trecute companii precum Lukoil, Alro Slatina, Gazprom şi subsidiare ale acestora.

MihaiŞora, în vârstă de 105 ani, este cunoscut pentru luările sale de poziţie şi implicarea civică.

Născut pe 7 noiembrie 1916, la Timişoara, eseistul şi filosoful este cunoscut drept creator al colecţiei ”Biblioteca pentru toţi” şi fondator al Grupului pentru Dialog Social. El s-a aflat printre protestatarii din Piaţa Victoriei în 10 august 2018, unde forţele de ordine au intervenit brutal asupra manifestanţilor. La doi ani de la protest, filosoful a catalogat evenimentele de atunci drept un „punct dureros al democraţiei noastre”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed