Minciunile lui TRUMP nu s-au mai auzit la televizor! A fost BOICOT

Mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Donald Trump, considerând că acesta dezinformează populaţia, relatează AFP preluat de agerpres.

 

Orban: Vor fi introduse declarațiile pe proprie răspundere. Iată ce va rămâne deschis după ora 21:00

 

Alegerile vor fi organizate în condiții speciale. Iohannis: Așa fac națiunile puternice

În timp ce numărarea voturilor continuă, Donald Trump tocmai a spus de la Casa Albă că va câştiga ”cu uşurinţă” dacă ”voturile legale” sunt numărate, dar că dacă sunt incluse ”voturile ilegale”, democraţii ”pot încerca încerca să ne fure alegerile”.

Foarte repede, MSNBC a încetat să transmită în direct.

”Ei bine, iată-ne din nou în poziţia neobişnuită de a (trebui) nu numai să-l întrerupem pe preşedintele Statelor Unite, ci şi să îl corectăm pe preşedintele Statelor Unite”, a declarat prezentatorul Brian Williams.

Canalele NBC News şi ABC News au întrerupt, de asemenea, difuzarea conferinţei de presă, care în cele din urmă nu a fost una deoarece preşedintele a părăsit sala fără a prelua vreo întrebare.

CNN a decis să nu întrerupă microfonul preşedintelui Donald Trump. ”Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii să-şi vadă preşedintele (…) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile”, a concluzionat cunoscutul prezentator Jake Tapper.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed