Ministerul Dezvoltării anunţă lansarea primului apel de proiecte pentru Programul Interreg IPA România-Serbia

Potenţialii beneficiari vor folosi în exclusivitate sistemul informatic JeMS pentru transmiterea documentelor şi vor beneficia de opţiunile de costuri simplificate pentru decontarea cheltuielilor, respectiv de o simplificare a sistemului de implementare a proiectelor.

Totodată, s-a lansat şi Programul Interreg IPA România-Serbia (2021-2027), care continuă finanţarea cooperării transfrontaliere în zona de graniţă româno-sârbă pentru perioada de programare 2021-2027, prin intermediul Instrumentului de Asistenţă pentru Preaderare (IPA III), cu sprijinul Uniunii Europene şi al guvernelor celor două state.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Integrării Europene din Serbia, ai agenţiilor de dezvoltare regională, ai autorităţilor locale şi regionale din aria programului, ai presei locale şi regionale şi potenţiali beneficiari. În perioada 2021-2027, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este Autoritate de Management pentru Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, cu un buget total de 87.725.681 euro.

Finanţarea pentru aceste priorităţi va fi de 85% din Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA III), 13% va fi cofinanţarea naţională, asigurată de către statul român, iar contribuţia proprie va fi de 2% pentru beneficiarii români. Beneficiarii sârbi vor asigura cofinanţarea de 15% integral din contribuţia proprie.

În aria eligibilă a Programului sunt cuprinse trei judeţe din România (Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi), precum şi şase districte din Serbia (Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski şi Podunavski). Potenţialii beneficiari, precum şi toţi cei interesaţi de cooperarea transfrontalieră româno-sârbă în cadrul Programului Interreg IPA România – Serbia pot consulta Ghidul aplicantului aferent primului apel pentru propuneri de proiecte şi pot obţine mai multe informaţii accesând pagina web oficială a programului: www.romania-serbia.net.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed