Ministerul Dezvoltării anunţă plăţi de peste 268 milioane de lei, pentru investiţii realizate prin PNDL

0

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 48.327.951,63 lei pentru 47 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 220.220.779,05 lei pentru 244 de proiecte de investiţii.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi, mai precizează ministerul.