Ministerul Economiei numeşte membrii noi în Consiliul de Administraţie de la Metrom, filială a Romarm

”Societatea Metrom SA, filială a Romarm SA, este o companie în care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) deţine 58,17%. Activitatea pe care o desfăşoară este în domeniul metalurgiei neferoase (unicul producător de tablă de cupru, bandă de cupru şi bandă de alamă) şi a construcţiei de maşini şi componente de muniţie pentru industria militară, de securitate şi civilă”, a informat Ministerul Economiei.

Astfel, noi membrii ai Consiliului de Administraţie sunt: Octavian Barbu  – experienţă în procese de restructurare şi reorganizare şi în procesele de tip B2B, membru în TMAI (Turnaround Management Association International), practician în insolvenţă; Daniela Constantinescu – senior auditor în companii de top, are certificat ACCA, cunoaşte standardele internaţionale de raportare financiară şi are experienţă în auditarea companiilor din diverse sectoare de activitate, precum producţie, construcţii şi servicii; Ştefan Tănase – absolvent al Academiei Tehnice Militare, specialist în domeniul achiziţiilor publice, are competenţe în managementul proiectelor tehnice şi de inginerie a sistemelor. 

Obiectivele aferente perioadei de mandat sunt cele specifice perioadei incluzând: asigurarea elaborării BVC pentru anul în curs, urmărirea procedurilor de închidere a exerciţiului financiar 2020, respectiv a asigurării procesului de raportare financiară pentru anul 2020 şi a raportărilor financiare semestriale aferente 2021, precum şi promovarea unui proiect de modificare a actului constitutiv.

Fiecare administrator va prezenta la finalul mandatului un Raport de activitate privind modul de îndeplinire a responsabilităţilor şi a gradului de îndeplinire a obiectivelor. Raportul va include şi opinia administratorului în legătură cu posibilităţile de dezvoltare ale societăţii pe linii de afaceri, cu indicarea avantajului competitiv pe care societatea îl prezintă, respectiv opinia referitoare la necesitatea implementării unui plan de restructurare/ reorganizare.

Indemnizaţia brută fixă lunară a membrilor CA, stabilită prin Hotărârea AGOA nr. 3/19.06.2018 este de 2.911 lei. 

Membrii înlocuiţi sunt: Anişoara Balea, Aurora Elena Candel şi Pompiliu Pana.

Compania are 105 angajaţi, iar în anul 2020 estimează o cifră de afaceri de 5,6 milioane lei, cu o pierdere de 7,8 milioane şi datorii totale de 93 milioane lei, din care 77 milioane la bugetul de stat. 

”Ca urmare a expirării mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii Metrom, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, întrunită la 1 aprilie-13 mai 2021, a hotărât numirea unor noi membri pentru o perioadă de 4 luni, selecţia făcându-se din baza de CV-uri primite ca urmare a apelului făcut de către minister către asociaţii profesionale”, precizează ministerul.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed