Ministerul Economiei vrea ca taxele de proprietate intelectuală să nu fie majorate până în 2014

„MECMA a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabileşte că actualizarea taxelor în lei datorate de persoane fizice şi juridice române pentru procedurile legale de protecţie a obiectelor de proprietate industrială se amână până în anul 2014”, se arată într-un comunicat al ministerului.

 

Taxele de proprietate industrială sunt percepute persoanelor fizice şi juridice pentru protecţia proprietăţii industriale, respectiv invenţii, mărci şi indicaţii geografice, desene şi modele industriale, dar şi pentru menţinerea în vigoare a titlurilor de protecţie.

 

În comunicat se arată că până în 2014 vor fi menţinute taxele la nivelul anului 2006, ceea ce va avea un impact pozitiv la nivel macroeconomic prin stimularea IMM-urilor, a activităţii de cercetarea şi prin protejarea creaţiilor originale.

 

De asemenea, Ministerul Economiei precizează că nivelul „relativ scăzut al taxelor” percepute va sprijini inovarea în România.

 

Taxele de proprietate industrială, pentru neplata cărora titularul unui brevet poate pierde protecţia, sunt mai mari cu 20% din ianuarie deoarece Guvernul nu a mai amânat creşterea.

 

Şeful OSIM spunea atunci că este într-o situaţie „neaşteptată şi stresantă”, în care a cerut amânarea, dar nu a primit avizele necesare de la ministerele Economiei şi Finanţelor.

 

Cuantumul taxelor poate fi actualizat anual, prin hotărâre de guvern, în funcţie de evoluţia cursului de schimb şi de inflaţie. Anul trecut taxele nu au fost actualizate, Executivul apreciind că majorarea lor ar duce la diminuarea numărului de cereri de protecţie, însă Guvernul nu a mai luat decizia de suspendare a actualizării şi pentru anul 2012, astfel că taxele sunt mai mari, din ianuarie, cu circa 20%.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed