Ministrul Agriculturii: Cumpărăm fabrica de zahăr de la Luduş, pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o nouă întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR şi pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş, judeţul Mureş.

„Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârşit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare, precum şi elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producţie şi activitatea în fabrică, mai ales în contextul internaţional al pieţei zahărului”, a declarat ministrul Chesnoiu.

François Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spaţiul public legate de închiderea fabricii, menţionând că angajamentul luat în fata ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unităţi de producţie către statul român a rămas neschimbat.

De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută.  

Echipa de negociere formată din reprezentanţi ai MADR va transmite o adresă către managementul Tereos România, prin care va solicita documente juridice şi financiare, precum şi alte aspecte legate de funcţionalitatea fabricii de la Luduş, cu scopul de a face paşi concreţi în acest demers.

La începutul săptămânii viitoare, echipa de negociere se va deplasa la Luduş pentru a evalua la faţa locului situaţia existentă, urmând ca după această etapă să fie implicaţi în acest proces specialişti şi experţi ai altor instituţii ale statului, astfel încât preluarea fabricii de zahăr să fie realizată în cele mai bune condiţii.

Ambele părţi au agreat un calendar al preluării investiţiei, ţinând cont şi de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduş.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed