Ministrul Economiei: 29.250 de aplicanţi s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile din Măsura 1 a granturilor de 1 miliard de euro. Majoritatea solicitărilor, aproape 24.500, au fost din partea operatorilor economici cu zero angajaţi

”29.250 de aplicanţi s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile din cadrul primei măsuri a granturilor în valoare de 1 miliard de euro. Înscrierea pentru măsura 1 s-a finalizat miercuri, 21 octombrie, la ora 20.00”, scrie ministrul, pe Facebook.

Judeţele din care au venit cele mai multe solicitări din partea microîntreprinderilor, persoanelor fizice autorizate, organizaţiilor neguvernamentale şi cabinetelor medicale afectate de pandemie au fost Bucureşti (5.546), Cluj (2.917), Braşov (1.259), Timiş (1.222), Iaşi (1.121). Următoarele au fost judeţele Ilfov, Bihor, Prahova, Mureş, Constanţa.

”Majoritatea solicitărilor înregistrate au fost din partea operatorilor economici cu zero angajaţi (24.483). Persoanele fizice autorizate şi organizaţiile neguvernamentale au transmis un număr de 10.224 de cereri. Un număr de 662 de cereri au fost primite din partea PFA/CMI care au desfăşurat activităţi COVID”, spune oficialul.

Începând de joi, pot fi accesate şi granturile de capital din cadrul Măsurii 2 a schemei de ajutor de stat în valoare totală de 1 miliard de euro.

Până la ora 13:00, în platforma deschisă joi s-au înscris circa 18.000 de aplicanţi.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed