Ministrul Energiei a anunţat că legea privind consumatorul vulnerabil ar putea intra în vigoare din acest an. El sfătuieşte consumatorii să meargă pe piaţa concurenţială şi să aleagă cele mai bune oferte pentru energie şi gaze naturale

Virgil Popescu a declarat joi, că a avut o întâlnire cu ANRE, Consiliul Concurenţei, Transelectrica şi OPCOM pentru a vedea evoluţia preţurilor pe piaţa de energie şi a gazelor şi ce soluţii pot fi luate. 

“Este evident ceea ce am spus în urmă cu două săptămâni că devansarea termenului de intrare în vigoare a legii consumatorului vulnerabil trebuie să se întâmple şi acest lucru îl vom face din septembrie în Parlament. Şi protecţia consumatorului vulnerabil, a celor care au cu adevărat nevoie de protecţie, este o prioritate pentru noi, pentru Guvern, pentru domnul prim-ministru şi o vom face”, a afirmat Virgil Popescu. 

Întrebat de când va intra această lege în vigoare, ministrul Energiei a declarat: 

“Vom devansa termenul cum era propus în legea pe care am trimis-o în Parlament în martie, este un proiect adoptat de Guvern în martie anul acesta şi vom devansa din 2022 în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, sper că putem vorbi din această iarnă, în funcţie de cum decurg discuţiile în Parlament”, a declarat el.

Virgil Popescu a explicat că principala cauză a creşterii preţului mediu al energiei electrice o reprezintă certificatul CO2. 

“Ne uităm pe preţul mediu şi a venit OPCOM-ul cu preţul mediu al energiei electrice de la 1 ianuarie şi până la 31 iulie şi preţul mediu pe piaţa românească este de 64 de euro, nu 100, 1000 de lei, nu 200, ăsta e preţul mediu. Sunt vârfuri şi evident că trebuie să urmărim acest aspect.Principala cauză este costul certificatului de CO2 şi nu numai în România, ci peste tot acolo unde avem energie pe bază pe cărbune, preţul se închide foarte sus, este doar 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costul de producţie şi evident toţi producători ceilalţi vor beneficia de acest preţ şi vor face profit”, a explicat ministrul Energiei. 

El a precizat că nu toate aceste creşteri se pot reflecta în factura consumatorului. 

“Aceste creşteri nu se pot reflecta direct în factura consumatorului pentru că un furnizor cu care dumneavoastră aveţi contract, de exemplu, ar fi trebuit să încheie anul trecut sau oricum avea o parte din cantitatea de energie încheiată,cumpărată la termen. Va fi o creştere, dar nu se va reflecta toată această creştere în factura clientului de zi cu zi. Iar consumatorul vulnerabil, tocmai pentru acela vrem să devansăm, pentru a putea veni de la bugetul statului şi de unde se alimentează bugetul şi din dividendele şi profiturile acestor companii care profitând, vă dau un exemplu, preţul de cost al Hidroelectrica e foarte mic în comparaţie cu cât vinde preţul pe piaţa Spot în momentul de faţă, virează mai mulţi bani la buget, o parte din aceşti bani se vor întoarce….”, a transmis Virgil Popescu.

El i-a sfătuit pe cetăţeni să meargă pe piaţa concurenţială şi să aleagă cele mai bune oferte. 

“Uitaţi-vă pe comparatorul ANRE şi o să vedeţi că Hidroelectrica, pentru consumatorul casnic nu a crescut preţul, este mai mic decât anul trecut. Mergeţi pe piaţa concurenţială, liberă, alegeţi cele mai bune oferte, nu staţi în piaţa serviciulu universal. Mergeţi şi optaţi. Primul care este pe listă, mai sunt încă doi, trei la acelaşi nivel de preţ, este compania noastră Hidrolectrica, oferă acelaşi preţ 0,255 de lei pe kilowatt. Faceţi contracte”, a mai transmis Virgil Popescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed