Ministrul Mediului a anunţat lansarea în consultare publică a ghidului de finanţare din PNRR pentru programul Prima Conectare/ Peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele de apă uzată existente

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Programul „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare” are un buget de 168 de milioane de euro şi va fi derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Această subinvestiţie are în vedere sprijinirea conectării populaţiei cu venituri mici la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare existente.

„Prima Conectare oferă un sprijin pentru persoanele vulnerabile din punct de vedere financiar şi social, dar este doar o parte din reforma pe care ne-am asumat-o pe componenta Apă uzată. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi-a asumat implementarea unei reforme, prin PNRR, atât pe partea de reglementare/legiferare, cât şi pe partea de finanţare, în ceea ce priveşte investiţiile în managementul apei. Astfel, din bugetul alocat programului Prima Conectare, peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele de apă uzată existente. Este un sprijin consistent pentru familiile şi persoanele singure, cu venituri reduse (care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie), pentru plata cheltuielilor de branşare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare. Practic, toţi cei care nu şi-au permis din punct de vedere financiar să se conecteze la reţelele publice de alimentare cu apă şi la sistemele publice de canalizare o vor putea face acum, prin Prima Conectare”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

La începutul lunii mai, MMAP a lansat în consultare publică primele două ghiduri pentru Extinderea sistemelor de apă şi canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenţi (l.e) şi Colectarea apelor uzate în aglomerări mai mici de 2 000 de locuitori echivalenţi, care împiedică atingerea unei stări bune a corpurilor de apă şi/sau afectează arii naturale protejate.

„Ca urmare a investiţiilor aferente celor două ghiduri lansate, un total de 1.600 km de reţele de distribuţie a apei şi celpuţin 2.500 km de reţele de canalizare vor fi construite şi operaţionalizate în aglomerări cu peste 2.000 de locuitori echivalenţi (l.e),  şi un total de cel puţin 12.900 de sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare şi cel puţin 400 km de reţele de canalizare în total vor fi construite şi operaţionalizate în aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori echivalenţi, până în trimestrul doi din 2026”, a precizat Ministerul Mediului.

Beneficiarii programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apăşi de canalizare” sunt Operatorii Locali (OL) din sectorul de apă/apă uzată, Operatorii Regionali (OR) de Apă (în numele Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– sunt licenţiaţi de către ANRSC pentru operarea sistemului public de alimentare şi/sau canalizare;

– acţionează în baza Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor, contract prin care autorităţile locale exercită asupra OR un ”control similar” celui exercitat asupra propriilor departamente, în parteneriat cu Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT).

Cheltuielile eligibile sunt:

1. Cheltuieli pentru realizarea branşamentelor/ racordurilor gospodăriilor la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare existent:

– lucrări de construcţii şi instalaţii necesare realizării branşamentelor la reţelele publice de alimentare cu apă şi/sau realizării racordurilor la reţelele publice de canalizare;

– echipamente necesare racordării şi/sau branşării, inclusiv montajul aferent acestora;

– alte costuri generale necesare implementării proiectului

2. Cheltuieli privind informarea şi publicitatea.

Bugetul total alocat Componentei C1 – Managementul apei din PNRR este de  1,462 miliarde euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed