Ministrul Mediului: Atât energia electrică, cât şi cea termică în această iarnă, vor fi la preţ mare, nu doar în sensul adevărat al cuvântului, dar şi ca resursă şi cantitate. Trebuie să reducem risipa

„Dacă vorbim despre evoluţia lucrurilor, trebuie să conştientizăm că ne aflăm cu toţii în mijlocul unei furtuni perfecte. Din păcate, acest război care este la graniţa României generează o criză energetică fără precedent, o criză energetică care pune amprenta pe toate politicile publice pe termen scurt şi trebui să avem mare grijă ca ţintele noastre pe termen mediu şi lung să nu fie afectate”, a afirmat ministrul Mediului, Tanczos Barna, luni, în discursul ţinut la Braşov, la Forumul Oraşelor Verzi. 

El a precizat că se referă la politici precum decarbonizarea, lupta împotriva schimbărilor climatice sau reutilizarea resurselor care nu trebuie să fie afectate de deciziile care au impact nu asupra unor ţări, cu asupra unor continente.

„Atât energia electrică, cât şi cea termică în această iarnă vor fi la preţ mare, nu doar în sensul adevărat al cuvântului, dar şi ca resursă, ca şi cantitate, pentru că aceste restricţii care vin dinspre Rusia, această oprire a furnizării de gaze astăzi către Europa va pune amprenta pe tot ce înseamnă căldură, tot ce înseamnă energie electrică şi trebuie să fim mult mai cumpătaţi în ceea ce priveşte consumul. Oraşul, cetăţenii trebuie să fie mult mai atenţi la risipă şi să reducem la minim risipa. În acelaşi timp, trebuie să refolosim resursele pe care le avem la dispoziţie”,

El a catalogat, în acest context, drept „lăudabile” eforturile unora dintre administraţiile locale de a colecta selectiv şi a recicla, arătând că autorităţile trebuie să fie „mult mai ferme” şi să asigure mai multe programe de conştientizare a importanţei unor astfel de acţiuni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed