AcasăEconomieMinistrul Mediului: În această toamnă se va deschide licitaţia şi sper ca...

Ministrul Mediului: În această toamnă se va deschide licitaţia şi sper ca anul viitor să avem un câştigător care să gândească amenajarea zonei de plajă din Mamaia/ Construcţii nu vom permite cu nerespectarea legii. Dacă va exista un PUZ, vor putea construi

“Suntem în faza în care săptămâna aceasta, săptămâna viitoare, se va depune documentaţia finalizată de Ordinul Arhitecţilor pentru concursul internaţional de soluţii. În această toamnă se va deschide licitaţia pentru pentru proiectarea amenajării şi sper ca anul viitor deja să avem un câştigător, o companie naţională sau de pe plan internaţional care să gândească amenajarea zonei de plajă din Mamaia”, a declarat, marţi, ministrului Mediului, la Eforie Sud. 

 

El a explicat că, până la realizarea PUZ-ului, vor fi găsite soluţii, aşa cum s-a întâmplat şi în acest an. 

 

“Până la realizarea acestui PUZ, pe termen scurt vom găsi soluţii, aşa cum am găsit şi anul acesta, soluţia pentru închirierea plajelor, după care, când există PUZ, când sunt stabilite locaţiile pentru infrastructură, pentru toalete, pentru beach-baruri, pentru tot ce trebuie să fie pe plajă, atunci se poate discuta despre contracte pe termen mediu sau lung. Până atunci vom genera acelaşi haos, care caracterizează de foarte mulţi ani anumite secţiuni de plajă, unde lucrurile nu sunt în regulă, unde se dispută tot timpul proprietatea, deci la aceste construcţii, la aceste plaje noi trebuie să mergem legal pe o procedură clară, care începe cu intabulare, PUZ, amenajare şi licitaţii. Până atunci, aşa cum anul acesta am găsit soluţia, vom găsi şi anul viitor. Pentru secţiunile noi de plajă anul acesta nu au fost probleme. Anul trecut a fost un an în care lucrările erau în curs de realizare. După sezonul turistic sau după perioada în care turiştii erau pe plajă, atunci s-a terminat oficial lucrarea, intabularea şi ridicările topo au fost la sfârşitul anului trecut, începutul anului acesta. Anul trecut, oficial, acea secţiune era o secţiune de şantier”, a precizat Tanczos Barna. 

 

El a fost întrebat dacă la începutul sezonului estival 2023 agenţii economici îşi vor putea pune şezlongurile lângă apă şi dacă vor putea să amplaseze şi beach-baruri deoarece anul acesta nu au putut.

 

“Beach-barurile se pot instala legal. Nu li s-a permis pentru că nu au PUZ şi nu pot construi legal pe porţiunea nouă de plajă. (…) Construcţii nu vom permite cu nerespectarea legii. Dacă va exista un PUZ, vor putea construi. Este foarte important să nu generăm aceleaşi probleme care, încă o dată, caracterizează celelalte secţiuni de plajă. Dacă nu se construieşte legal, după aceea încep procesele pe demolare, încep procesele de relocare, de mutare. Nu vrem să generăm ilegalităţi”, a mai afirmat Tanczos Barna.

Ultimele Articole