Ministrul Mediului: Lansăm, în luna noiembrie, trei apeluri de finanţare din PNRR prin care venim în sprijinul localităţilor cu investiţii în domeniul managementului apei / Buget de 1 miliard de euro

0

”Lansăm, în luna noiembrie, trei apeluri de finanţare din PNRR prin care venim în sprijinul localităţilor cu investiţii în domeniul managementului apei. Avem un buget de aproximativ 1 miliard de euro pentru a susţine realizarea sau extinderea reţelelor de apă şi canalizare şi pentru racordarea populaţiei vulnerabile la sistemele existente”, anunţă, miercuri, ministrul Mediului,  

Tanczos Barna a precizat că localităţile cu mai mult de 2.000 de locuitori vor putea depune cereri pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare, iar pentru prima dată, pot accesa fonduri şi comunităţile mai mici de 2.000 de locuitori pentru sisteme individuale şi publice de colectare şi epurare a apelor uzate şi înfiinţarea sistemelor de distribuţie a alimentării cu apă.  

”Avem buget pentru a construi 1.600 km de reţele de apă şi 2.500 km de reţele de canalizare în localităţi cu peste 2.000 de locuitori şi 400 km în localităţi mai mici de 2.000 de locuitori, unde putem finanţa şi aproape 13.000 de sisteme de tratare a apei uzate”, a mai precizat ministrul.  

Potrivit acestuia, peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare.  

”Împreună cu colegii din direcţia PNRR, am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru a facilita pregătirea proiectelor şi sper, să primim cereri de finanţare din cât mai multe localităţi”, a mai transmis ministrul.