Ministrul Muncii, anunț despre recalcularea pensiilor

0

Peste 42.000 de decizii privind recalcularea pensiilor pentru grupele 1 şi 2 de muncă au fost trimise pensionarilor, urmând ca restul de 58.000 să fie eliberate până la finalul lunii septembrie 2019, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

 

„M-am asigurat cu toţi colegii de la Casele de Pensii din ţară că tot ceea ce este de făcut se va face în termenul legal, şi anume până în 30 septembrie 2019. Dar cei care au primit deciziile acasă în cel mai scurt timp vor primi şi diferenţele de bani, iar după ce aceste diferenţe vor fi primite vor intra în cuantum cu noua pensie. În acest moment suntem la peste 42.000 de decizii eliberate şi trimise către părinţii şi bunicii noştri. Au rămas 58.000 de care urmează până la finalul lunii septembrie”, a spus Budăi, la România TV, potrivit Agerpres.

 

„Cei care au primit deciziile ar cam trebui începând de luni să primească acasă (diferenţele – n. r.). Cei care primesc în această lună. La fel ca şi luna trecută, fac apel la dumnealor să ia legătura cu factorii poştali de pe raza de domiciliu şi vor primi deciziile acasă. Deciziile le-au primit, vor primi diferenţele de bani”, a subliniat el.