Ministrul Muncii, Marius Budăi: Suntem extrem de atenţi cu preţurile din energie. Cu siguranţă dacă va fi nevoie de intervenţia statului după data de 31 martie, cu siguranţă vom reacţiona, nu vom sta pasivi

”Din păcate, creşterea preţurilor energiei a creat un deranj foarte mare din punct de vedere social. Suntem extrem de atenţi asupra a ceea ce se întâmplă cu preţurile din energie. Fluctuaţia foarte mare de la o lună la alta ne face să acţionăm pas cu pas. De aceea sunt cele două OUG-uri… şi de aceea vom fi atenţi la ceea ce se întâmplă. Cu siguranţă, dacă va fi nevoie de intervenţia statului după data de 31 martie, cu siguranţă vom reacţiona,  nu vom sta pasivi”, a declarat la Iaşi, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii, Marius Budăi.

El a mai afirmat că este posibilă orice variantă care să vină în sprijinul consumatorilor, mai ales în rândul celor vulnerabili, dar şi în sprijinul IMM-urilor.

”Eu am o credinţă, cea mai bună protecţie socială este crearea unui loc de muncă. Noi suntem puşi în situaţia în care IMM-urile să îşi apere locurile de muncă, abia după aceea să implementeze măsuri economice, să creeze locuri de muncă. Pas cu pas, reacţie cu reacţie”, a mai precizat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, că, pe modelul Franţei, speră ca de la 1 aprilie să se introducă preţ reglementat la energie, pe o perioadă de un an de zile, ca să acopere şi iarna viitoare, iar măsurile să acopere atât zona de consumatori casnici dar şi IMM-uri. Pentru asta, liderul PSD a spus că Guvernul trebuie să înceapă discuţiile cu Comisia Europeană.

”Marea provocare este ce vom face de la 1 aprilie. Am văzut ce a făcut Franţa şi a negociat cu Comisia Europeană chiar o depăşire a celor 6 luni cu încă trei luni, au mers la o acoperire de aproape un an de zile. Aici, Guvernul, şi am avut o discuţie cu premierul, trebuie să înceapă discuţiile cu Comisia Euiropeană, pentru că suntem membru UE”, a spus preşedintele PSD. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed