Ministrul Radu Berceanu caută soluţii pentru diminuarea taxelor portuare

Afirmaţia a fost făcută după o şedinţă care a avut loc duminică dimineaţa, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Matritime Constanţa (CNAPMC), la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, alături de conducerea CNAPMC.

“S-a făcut şi o prezentare a taxelor din porturile turceşti, din Croaţia, şi altele similare şi s-a constatat că taxele de la noi sunt semnificativ mai mari şi s-a propus găsirea unor modalităţi pentru reducerea lor, având în vedere că prognozele indică un reviriment încă de la sfârşitul acestui an în domeniul reparaţiilor navale, pe plan mondial. Avem şi un termen scurt, până la jumătatea săptămânii viitoare, de a întocmi o documentaţie, pentru a lua decizia, ulterior, legată de cuantumul cu care vom putea reduce aceste taxe portuare”, a declarat ministrul Transporturilor la finalul şedinţei de lucru.

Acesta a mai spus că Traian Băsescu a susţinut ideea reducerii de taxe şi în domeniul şantierelor navale, astfel încât domeniul să fie mai atrăgător faţă de cele din statele vecine.

Reprezentanţii CNAPMC au declarat că în zilele următoare vor prezenta o variantă de reduceri de taxe în acest domeniu, care pot ajunge până la 50%.

Radu Berceanu a mai precizat că se are în vedere şi reducerea taxelor la alte servicii portuare, cum ar fi pilotajul şi remorcajul naval.

Un alt subiect al discuţiilor a vizat conflictul dintre ArcelorMittal Galaţi şi operatorul portuar Comvex. Acesta din urmă acuză conducerea combinatului că importă minereul necesar prin Bulgaria, nu prin portul Constanţa, la preţuri mai mari. Berceanu a precizat că Traian Băsescu este la curent cu această problemă şi că luna viitoare se va realiza o analiză amănunţită a acestui subiect. La discuţii va participa şi conducerea AcelorMittal.

La întâlnirea de la CNAPMC au mai participat reprezentanţii companiilor de remorcaj şi pilotaj, ai şantierelor navale, ai celorlaţi operatori portuari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed