Ministrul Transporturilor a discutat luni cu doi comisari europeni despre mai multe autostrăzi care vor fi finanţate prin PNRR şi vor fi prevăzute cu staţii electrice de încărcare

0
Ministrul Transporturilor a discutat luni cu doi comisari europeni despre mai multe autostrăzi care vor fi finanţate prin PNRR şi vor fi prevăzute cu staţii electrice de încărcare

“Am avut o întâlnire foarte productivă cu doamnele comisar Adina Vălean şi Margrethe Vestager. Le mulţumesc amândurora pentru sprijinul acordat priorităţilor României din domeniul transporturilor şi, cu precădere, proiectelor ce le dorim finanţate prin PNRR”, a scris Drulă pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Transporturilor a menţionat că a discutat aplicat despre Autostrada A7(Ploieşti – Paşcani), Autostrada A8 (Tg. Mureş – Miercurea Nirajului şi Leghin – Paşcani), Autostrada A3( Nădăşelu – Poarta Sălajului) şi Autostrada A1(Marginea – Holdea). “Sunt proiecte mature şi adaptate vremurilor noastre, prevăzute cu perdele forestiere şi staţii electrice de încărcare”, a mai scris Drulă. 

Ministrul a mai spus că infrastructura din România are nevoie urgentă de dezvoltare modernă şi echitabilă între regiuni, iar PNRR este o sursă vitală de finanţare pentru ţara noastră.

“Privesc cu încredere către finalizarea negocierilor dintre România şi Comisia Europeană şi mărturisesc că sunt nerăbdător să ne apucăm de construit”, a concluzionat Drulă.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a afirmat sâmbătă că România a făcut „paşi enormi” în negocierile în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), el susţinând că aceste negocieri provoacă nemulţumirea unor ţări mari din Uniunea Europeană. Ministrul afirma că transporturile, educaţia, sănătatea, pădurile sunt componentele „cele mai avansate” în cadrul negocierilor.

În total, România ar primi 14,248 miliarde sub formă de grant şi aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuri pentru un total de 29,2 miliarde euro. Regula stabilită prin propunerea de Regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenţei de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plăţile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naţionale de redresare şi rezilienţă trebuie făcute până în decembrie 2026.