Ministrul Transporturilor prezintă imagini spectaculoase de pe şantierul podului de la Brăila: Proiectul merge cu toată viteza înainte – VIDEO

0
69
Ministrul Transporturilor prezintă imagini spectaculoase de pe şantierul podului de la Brăila: Proiectul merge cu toată viteza înainte – VIDEO

”Podul de la Brăila – imagini spectaculoase cu operaţiunea pe uscat şi pe apă, de montare a platformei pe care se vor lansa cablurile de susţinere. Proiectul merge cu toată viteza înainte. Lucrările avansează bine atât la pod, cât şi la drumurile de legătură – complet deblocate de luna trecută”, scrie ministrul.

 

 

La sfârşitul lunii mai, Cătălin Drulă anunţa: “Avem promisiunea constructorului că podul nu va rămâne «muzeu». La sfârşitul anului viitor, podul se va deschide împreună cu 10 km din drumurile de legătură, respectiv relaţia Brăila-DN 22 (Smârdan-Măcin), astfel încât podul să poată fi deschis traficului din prima zi. Acum aşteptăm ca firma de construcţii să se apuce în forţă de lucrările la drumurile de legătură. Între timp, săptămâna trecută, a început ridicarea platformei de lucru a Podului suspendat de la Brăila. Operaţiunea va dura două luni şi jumătate, urmând să fie ridicate cele două cabluri principale de oţel peste pod, care vor susţine tablierul”.

Potrivit ministrului, cablurile cântăresc împreună circa 6.700 de tone, iar fiecare dintre ele are o lungime de 2 kilometri.Podul de la Brăila va avea o deschidere centrală de 1.120 de metri şi o lungime totală de 2 kilometri.