Mircea Badea nu vrea să își dea copilul la școală! ”Peste câteva zile, scapă cine poate”

Vlad Badea, băiețelul prezentatorului de televiziune și al lui Carmen Brumă are șase ani și urma în acestă toamnă să meagă la clasa I.

Nu vreau să-mi dau copilul la școală. Deloc. Nu mi s epare în regulă să meargă la școală. Nu mi se pare în regulă să meargă nici nepoata. Se pune că sunt un părinte și un unchi rău?”, zice Mircea Badea care nu are o perspectivă optimistă cu privire la începerea noului an școlar.

”Vine septembrie și să vedem cum va fi cu terapia intensivă. Eu înclin să cred că va fi atât de rău, încât nu cred că se vor mai ține alegeri locale și vom avea cu totul și cu totul altă treabă. Așa erau interesați și de alegerile anticipate, mai țineți minte, nu? Să vedem când e septembrie, să ne potrivim ceasurile. Peste cinci zile, scapă cine poate”, a continuat Badea aseară, în cadrul emisiuii sale de la Antena 3.

În acest context, reprezentantul României în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, a declarat miercuri că este reticent cu privire la eficiența separatoarelor din Plexiglas. ”Eu nu știu cum va funcționa un astfel de sistem cu separatoare de plexiglas, mai ales că discutăm de copii mici, care se pot împiedica de aceste separatoare atunci când se mișcă prin clasă”, a spus Alexandru Rafila.

El a a atras atenția că măștile trebuie să fie adaptate ca dimensiune pentru craniul copiilor pentru a furniza o protecție adecvată. ”Dacă ne hotărâm într-adevăr că se vor utiliza măștile în timpul orelor, atunci să le folosim încât să aibă și efectul scontat, adică de împiedicare a transmiterii acestei boli”, a spus şeful Disciplinei de Microbiologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed