”Mirciulică” face furori pe NETFLIX! A avut încasări de 1,6 milioane de euro în cinematografe, motiv pentru care Mircea BRAVO pregătește un nou film

”Mirciulică” face furori pe NETFLIX! Este vorba de  primul film al popularului comediant Mircea Bravo, vloggerul care, până să ajungă pe marile ecrane, a fost vedeta incontestabilă a YouTube-ului  românesc. Pelicula i-a adus un profit colosal.

A investit 300.000 de euro, banii săi, în filmul ce a debutat cu succes zilele trecute pe populara platformă de steaming. În cinematografe, povestea lui ”Mirciulica” a adunat 328.000 de spectatori plătitori (și a generat încasări de 1,6 milioane de euro).

Încântat de succesul reputat dar și de afacere, vloggerul și comediantul ce a adus-o în cinematografe pe ”bunica” Lenuța din Chinteni (vedeta a zeci de scheciuri umoristice dar și a unor campanii comerciale) lucrează deja la cel de-al doilea lung metraj. ”Nuntă pe bani” va apărea în luna octombrie a.c., iar Mircea este cofinanțator al producției, tot cu 300.000 de euro, buget inițial.

”Mirciulică” face furori pe NETFLIX! Mircea BRAVO are buget de 300.000 de euro pentru noul său film, ”Nuntă pe bani”

 ”Oricât de șmecheri am fi și chiar dacă facem clipuri virale, nimeni n-o să vină la noi să ne spună: ia 200.000 de euro să faci film. Ne-am dat seama că, dacă vrem să facem film, noi trebuie să punem banii, noi trebuie să fim producători, noi trebuie să ne ocupăm de tot. Banii de la box-office sunt banii încasați de cinematografe. Două treimi merg spre cinema și taxe la stat, doar o treime rămâne, pe care trebuie s-o împarți cu distribuitorul“, spune despre noua sa orientare și afacere Mircea Bravo, pe numele său Mircea Popa (34 de ani).

”Mirciulică” prezintă povestea unui tânăr originar din Gherla, judeţul Cluj, care pică examenul la magistratură în Bucureşti, se întoarce în oraşul natal unde va locui din nou cu părinţii săi. Este ajutat de mama sa şi angajat la firma de salubrizare a oraşului, condusă de un baron local cu ambiţii în politică. Viaţa sa se complică însă când începe să lucreze pentru soţia şefului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed