Mișcarea diplomatică prin care China vrea să ia fața SUA

Prim-ministrul chinez a fost întâmpinat cu onoruri militare la sediul Cancelariei germane, devenind al doilea lider al unui gigant asiatic care vizitează Germania în tot atâtea zile, după premierul indian Narendra Modi.

 

China, mult timp recunoscută ca puterea comercială dominantă a lumii, speră că, arătând leadership în lupta împotriva schimbărilor climatice, își va putea transfera puterea economică într-o influență politică sporită.

 

„Prin inițiativa ‘One Belt One Road’, China s-a autopromovat drept un stat lider în problemele de mediu și multilateralism”, a declarat un consilier de rang înalt al unui guvern din grupul G7, referindu-se la nou-creatul forum de cooperare eurasiatic.

 

Relațiile între principalele două state exportatoare ale lumii, China și Germania, au fost adesea tensionate, planurile Beijingului de a introduce o cotă minimă pentru vânzarea de autovehicule electrice fiind un subiect spinos pe care Berlinul îl va aduce, cel mai probabil, în discuție în timpul vizitei lui Li. O astfel de cotă ar afecta industria germană de autovehicule, încă axată pe motoare cu combustie internă.

 

După summitul G7 de sâmbătă din Sicilia, cancelarul Merkel și alți oficiali germani au semnalat însă că nu văd în SUA, conduse de președintele Trump, un partener de încredere într-o serie de probleme, de la liberul schimb până la combatarea schimbărilor climatice.

 

Marți, Angela Merkel l-a felicitat pe Narendra Modi pentru angajamentul ”aprofundat” al Indiei față de Acordul climatic, în timpul vizitei premierului indian la Berlin, văzută drept un semn că Berlinul își îndreaptă atenția spre Asia, în replică la poziția lui Trump.

 

După capitala germană, premierul Li se va deplasa la Bruxelles pentru un summit China-UE, în care se așteaptă ca părțile să-și afirme angajamentul față de combaterea schimbărilor climatice, o declarație menită să trimită un mesaj puternic către Donald Trump.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed