Mita primită de şeful ANOFM – 101.000 lei şi 22.000 de euro, primiţi în două tranşe, potrivit DNA

Bian a cerut banii de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor, spun procurorii anticorupţie.

Sumele primite de şeful ANOFM au reprezentat o parte din retribuţiile funcţionarilor pe august, respectiv septembrie.

Silviu Bian a fost reţinut pentru 24 de ore şi fi prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Flagrantul ce a dus la reţinerea şefului ANOFM de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-a realizat la Braşov.
„S-a dus acolo la Braşov, la ziua denunţătorului, a ajuns până acolo numai să-i spună ‘La mulţi ani!’ şi de acolo a apărut această procedură a flagrantului (…) Nu se consideră vinovat de acuzaţia de luare de mită”, a declarat avocatul lui Bian, Cristian Ene.

Avocatul a mai spus că şeful ANOFM ar fi primit banii într-o pungă, fără să ştie ce conţine aceasta. „Este vorba doar de o înmânare a unei pungi, în care nu a ştiut ce este. I s-a spus că este o sticlă de băutură din partea denunţătorului. A luat-o, nu a controlat punga”, a spus Ene.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Silviu Bian deţine patru terenuri, patru locuinţe, două autoturisme şi un tractor. Salariul lui la ANOFM de 4.500 de lei pe lună.

Bian, care este vicepreşedinte al PDL Alba, conduce ANOFM din 2009. El a mai ocupat aceeaşi funcţie între 2005 şi 2007.

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a anunţat că Bian va fi revocat din funcţie, precizând că în instituţia pe care ea o conduce nu pot fi tolerate acte de corupţie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed