Mitul elevilor olimpici, desfiinţat de cifre

0

Tot aceştia spun că numărul şcolarilor care au luat punctaj mare la testările PISA,  care de cele mai multe ori sunt şi olimpici, este strâns corelat de posibilităţile financiare ale părinţilor lor, cât şi de talentul şi munca depusă din partea elevilor. „ Este o şmecherie pentru a ascunde cât de disfuncţional este sistemul educaţional din România. Rezultatele acestui grup minoritar nu reflectă decât talentul şi munca individuală a unui mic număr de elevi, cât şi resursele financiare de care dispun părinţii respectivilor copii. Sistemul nu are niciun merit. Fiecare ţară îşi are geniile ei, România nefiind deosebită din acest punct de vedere, ba este chiar codaşă”, a explicat preşedintele Asociaţiei „Edu Cer”, Ştefan Vlaston.

De altfel, datele de la Comisia Europeană, citate de Coaliţia pentru Educaţie, arată că performanţa elevilor este legată de statutul socio-economic. Cei din medii defavorizate având mai puţine şanse să aibă rezultate bune, inclusiv să participe la olimpiade.

 

Articolul integral pe REALITATEA.NET