„Mocăniţa”, din nou pe şine, între Abrud şi Cîmpeni

Din 2005, ‘mocăniţa’, o locomotivă cu aburi şi două vagoane de epocă, circulă anual, vara, timp de câteva zile, la iniţiativa unui investitor austriac, Georg Hocevar, care a încercat în acest mod să demonstreze că un astfel de „tren” ar putea constitui un punct de atracţie pentru turişti.

 

 

Primăriile Abrud, Roşia Montană şi Cîmpeni au încheiat recent un protocol de colaborare cu Asociaţia pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România, având ca scop administrarea, promovarea, reabilitarea şi exploatarea liniei înguste de cale ferată pe traseul Abrud-Gura Roşiei-Cîmpeni.

 

 

Traseul respectiv a fost curăţat şi verificat, fiind completat materialul rulant acolo unde a fost cazul, iar la acest sfârşit de săptămână, ţinând cont că, în contextul organizării ‘Târgului de Fete’ de pe Muntele Găina, se aşteaptă ca numărul turiştilor în zonă să fie mai mare, ‘mocăniţa’ va fi repusă pe şine.

 

 

O primă cursă este programată pentru vineri la ora 16,00, urmând ca sâmbătă şi duminică ora de pornire din Abrud să fie 12,00. Un bilet dus-întors va costa 25 de lei pentru adulţi, respectiv 15 lei pentru copii. Durata călătoriei va fi de trei ore, dus-întors, lungimea traseului fiind de mai puţin de 15 kilometri. Capacitatea ‘mocăniţei’ este de 70 de locuri.

 

 

‘Mocăniţa’ va putea circula şi în următoarele săptămâni, dacă vor exista solicitări în acest sens, de la grupuri organizate, ţinând cont că durata de pregătire a unei astfel de curse este de câteva ore.

 

 

Cea mai mare parte din linia de cale ferată îngustă Abrud-Turda a fost dezafectată, chiar dacă, la solicitarea Consiliului Judeţean Alba, în 2005 a fost declarată monument istoric pe tronsonul Abrud-Vidolm, care se întinde pe circa 70 de kilometri.

 

 

Linia de cale ferată îngustă din Munţii Apuseni a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, în timpul Imperiului Austro-Ungar. Garnitura de tren care circula pe linia în cauză a fost numită „mocăniţa” datorită faptului că localnicii din zona respectivă sunt cunoscuţi şi sub numele de mocani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed