Moderna a refuzat să pună la dispoziţia Chinei proprietatea intelectuală aflată la baza vaccinului pentru Covid-19, blocând negocierile pentru comercializarea acestuia

Compania farmaceutică americană din Cambridge, Massachusetts, a refuzat solicitarea Chinei de a-i oferi reţeta vaccinului ARNm, din cauza îngrijorărilor comerciale şi de siguranţă, a relatat Financial Times, citând persoane implicate în negocierile care au avut loc în 2020 şi 2021, adăugând că producătorul vaccinului este încă interesat să îşi vândă produsul în China.

Compania a renunţat” la eforturile sale anterioare de a accesa piaţa chineză din cauza cererii Chinei de a preda tehnologia ca o condiţie prealabilă pentru vânzarea în ţară, se arată în articol.

Moderna nu a răspuns imediat solicitării de comentarii din partea Reuters.

China nu a aprobat niciun vaccin străin împotriva Covid-19 şi se bazează pe mai multe vaccinuri dezvoltate pe plan intern.

În septembrie, directorul medical al Moderna, Paul Burton, a declarat că compania este dornică să colaboreze cu China pentru a-i furniza vaccinuri pentru Covid-19 pe bază de ARNm.

”Cu siguranţă am fi foarte dornici să colaborăm cu China dacă ar simţi că au nevoie de un vaccin. În prezent, nu există nicio activitate, dar am fi foarte deschişi”, a declarat Burton într-o conferinţă de presă pentru reporterii din Asia.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed