Moderna dă în judecată Pfizer. Compania susține că a dezvoltat încă de acum 10 ani tehnologia ARN mesager, iar Pfizer ar fi copiat-o

​Compania Moderna a anunțat vineri că dă în judecată gigantul farma Pfizer și BioNTech pe motiv că ar fi copiat „tehnologia revoluționară” ARN mesager, aflată în spatele vaccinurilor împotriva COVID-19, relatează Reuters. Reprezentanții Moderna spun că vor cere despăgubiri în instanță, fără a preciza însă despre ce sumă este vorba.

„Inițiem acest proces pentru a proteja platforma tehnologică revoluționară ARN mesager, în care am fost pionieri, am investit miliarde de euro în cercetare și am brevetat-o în deceniul care a precedat pandemia de COVID-19”, a declarat Stephane Bancel, directorul executiv al Moderna.

Plângerea în instanță a fost depusă la un tribunal din Massachusetts și la Tribunalul Regional din Dusseldorf, Germania.

Acțiunile Pfizer au scăzut cu 1,4% după anunț, iar cele ale Moderna cu 2%.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed