Moise Guran: Cei mai fericiți români vor fi cei care nu vor avea concediu la vară, căci asta va însemna că au loc de muncă

Italia dă semne că va reporni treptat activitatea economică după Paștele catolic (peste o săptămână) și, mă gândesc eu fără să am dovezi, probabil și răsucirea bruscă a oficialilor români (Orban, Arafat) în privința purtării pe stradă a măștilor, e tot un ping de antrenament. Chiar dacă starea de urgență, care expiră pe 16 aprilie, se va prelungi până după 1 mai, e foarte probabil ca și autoritățile noastre să dorească repornirea treptată a unor sectorare, în special a celor industriale, care sunt mari generatoare de venituri la buget. În opinia mea, tentația unor țări de a fura startul repornirii ar putea fi o greșeală, la fel cum foarte greșită a fost și întârzierea opririi. Dincolo de riscurile de sănătate publică, cred că repornirea trebuie bine organizată și atent gestionată pe tot continentul.

Am văzut un studiu care arată că mai mult de jumătate dintre români abia așteaptă să plece în vacanță după toată povestea asta. La mare, la munte, undeva, oriunde, dar să nu mai stau acasă. Relevant este doar faptul că oamenii își imaginează că viața va continua fix în același fel, că ne vom întoarce la serviciu după 1 Mai, numărând zilele până la concediul de vară, când ne vom călca iar pe picioare pe litoral, prin cluburi, mall-uri și alte locuri de spart bani.

Dar nu va fi deloc așa, iar faptul că ne vom holba unii la alții de după măștile alea care ne vor acoperi 75% din față va fi cea mai mică dintre probleme. De fapt, cei mai fericiți vor fi probabil cei care nu vor avea deloc concediu la vară, căci asta va însemna că au loc de muncă.

Comentariul integral pe moise.ro

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed