MONITORUL APĂRĂRII: Nu este un nou Război Rece. Este mult mai rău

Însă, fermitatea poziţiei Statelor Unite ca singură superputere globală, absenţa reperelor ideologice şi organizatorice pentru repoziţionarea statelor în două tabere opuse, precum şi interdependenţele economice uriaşe dintre vectorii unei posibile noi ordini mondiale, fac ca apelarea la modelul Războiului Rece să fie lipsită de consistenţă şi, ca urmare, inoportună.

 

Urmare a anexării Crimeii de către Federaţia Rusă, analişti din toată lumea au clamat intrarea omenirii într-un nou Război Rece. Tema a fost amplificată în permanenţă de intensificarea programelor de înarmare ale Rusiei şi Chinei.

 

Creşterea semnificativă a prezenţei militare active a Rusiei în spaţiile de conflict din regiunile de interes strategic şi dislocarea forţelor navale chineze, pentru exerciţii complexe, din Marea Chinei de Sud, până în Marea Mediterană, au repornit maşinile de calcul al indicatorilor de forţă militară, în logica dimensionării balanţei de putere din timpul Războiului Rece.

 

Accentul pus pe modernizarea forţelor nucleare şi chiar trecerea la ameninţarea cu utilizarea acestora, au reactivat instinctele latente ale politicilor de disuasiune.

 

Mai mult, amplificarea volumului comerţului cu armament şi alternanţa părţilor implicate, au condus la creşterea complexităţii matricei de interacţiune a intereselor de securitate naţională. Rusia exportă din ce în ce mai mult armament în Orientul Mijlociu, către ţări racordate tradiţional la tehnologia militară americană, aşa cum sunt Irakul sau Arabia Saudită.

 

China este pe cale să devină principalul furnizor de armament pentru ţările din Asia de Sud-Est, poziţionate pe noul drum al mătăsii desenat de gândirea strategică de la Beijing. Ameninţările directe cu utilizarea forţei pentru protejarea propriilor interese a intrat în cotidianul declaraţiilor politice şi asumărilor strategice de la Washington, Moscova şi Beijing.

 

Cu toate acestea, preluarea simplistă în retorica de securitate a conceptului de Război Rece care a dominat politica internaţională de securitate pentru aproape o jumătate de secol, este cel puţin neinspirată, dacă nu total eronată.

 

În primul rând, Statele Unite au capacitatea şi voinţa de a-şi menţine supremaţia la nivelul sistemului internaţional şi de a acţiona pentru a-şi impune poziţia hegemonică, ca lider al ordinii globale instituite la finele Războiului Rece.

 

Nu există nicio altă ţară care să deţină resursele şi cunoaşterea pentru a-i contesta această poziţie. În schimb, se ridică din ce în ce mai multe puteri, ale căror intenţii vizează crearea unui spaţiu vital al influenţei şi controlului, cel puţin la nivel regional.

 

Viziunile de acest tip se regăsesc în strategiile de securitate sau în discursurile liderilor politici. Reperul relevant în planul politicii de securitate al acestor actori este geografia, iar metrica se regăseşte în amploarea spaţiului de interes şi controlul căilor vitale de acces.

 

CITEŞTE MAI DEPARTE ANALIZA realizată de Niculae Iancu, fost rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed