Motivul halucinant pentru care Nuțu Cămătaru și-a primit cămila înapoi

”Nu este considerată specie protejată, din punct de vedere al legislației nu am putut să luăm animalul, este considerată animal domestic, e o cămilă cu două cocoașe”, au explicat pentru Digi24.ro comisarii Gărzii de Mediu care au participat la percheziții.

 

”Puteam să ne legăm de condițiile de ținere în captivitate, dar acestea sunt foarte bune, doar spațiul atribuit cămilei are peste 200 de metri pătrați, e bine hrănită și îngrijită”, au povestit cei de la Garda de Mediu. Aceștia susțin că au fost impresionați, de altfel, de condițiile bune în care își păstrează Ion Balint, cunoscut sub numele de Nuțu Cămătaru, toate animalele.

 

Cămila avea și actele de proveniență legale, fusese adusă în țară prin vamă, cu acte în regulă. Au fost confiscate, în schimb, două maimuțe – macaci japonezi – și doi lemurieni. Aceștia vor sta în carantină la Clinica veterinară ”Visul Luanei”, după care, cel mai probabil, vor fi duși la o grădină zoologică.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed