Motivul pentru care Dacian Cioloş refuză să aibă coloană oficială

Premierul Dacian Cioloş a participat, vineri, la un eveniment festiv organizat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul căruia i s-a conderit titlul de Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. Dacian Cioloş a venit la Timişoara fără coloană oficială, însoţit doar de ofiţeri SPP. În cadrul unei conferinţe de presă, la solicitarea jurnaliştilor, premierul a explicat de ce nu foloseşte coloana oficială pentru care fostul vicepremier Gabriel Oprea are acum probleme la DNA.

„Sunt nişte reguli minime pe care SPP-ul conform legii trebuie să le asigure. Nu am folosit Poliţie şi nici nu o să folosesc niciodată. Prefer să mă trezesc cu 10-15 minute mai devreme ca să ajung la birou la timp decât să zăpăcesc lumea de cap în Bucureşti sau în altă parte. E o chestie de bun simţ, dincolo de reguli, de protecţie şi aşa mai departe. Trăim într-o societate modernă în care, indiferent că unul e prim-ministru şi altul e muncitor, trebuie să ne simţim la fel de cetăţeni. Trebuie să ne asumăm fiecare rolul acesta de cetăţean înainte de a ne pune în faţă funcţia pe care o avem, care e vremelnică şi e trecătoare”, a declarat premierul Dacian Cioloş în cadrul conferinţei de presă susţinute la Universitatea de Vest.

Citeste mai mult: adev.ro/o1proz

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed