Nelu Tătaru: În cel mai rău scenariu, vom ajunge la 10.000 de îmbolnăviri într-un ritm RAPID!

„Și noi avem studiile noastre, preconizările noastre. Ne gândim și la un scenariu 4, ne gândim și la un vârf în a doua jumătate a lunii aprilie, odată cu venirea și ultimului val de cetățeni români care sunt în Spania, precum și a sărbătorilor de Paște”, a spus Nelu Tătaru, care a înaintat o estimare de maximum 10.000 de cazuri în acest „scenariu rău”.

În cazul acestui scenariu, în care sistemul de sănătate ar fi copleșit din cauza ritmului alert de îmbolnăviri, „vom aplica ceea ce vedeți în Italia și Spania”, adică doar cazurile grave, critice vor fi tratate în spitale, cei cu o evoluție ușoară și moderată a bolii urmând să se trateze acasă, a explicat Nelu Tătaru.

Într-un scenariu optimist, înmulțirea cazurilor s-ar produce într-un ritm lent, iar grupele de risc ar fi mai puțin afectate, păstrându-se adică actuala tendință din România, în care majoritatea persoanelor contaminate au 40-45 de ani. În Italia, de exemplu, media de vârstă a bolnavilor este mult mai înaintată.

În prezent, România se află în scenariul 3 elaborat de autorități, adică pentru situația în care sunt până la 2.000 de cazuri confirmate de coronavirus. În scenariul 4, sunt elaborate planuri pentru situația în care ar fi peste 2.000 de cazuri.

În acest moment, sunt 260 de cazuri de coronavirus confirmate în România. Cele mai multe cazuri se înregistrează în Capitală – 88. De asemenea, sunt peste 3.500 de persoane în carantină și mai mult de 26.000 în izolare la domiciliu.

75 la sută dintre cazurile depistate până acum în România sunt asimptomatice sau ușoare, patru cazuri sunt la terapie intensivă, dar fără a fi nevoie de un suport ventilator.

Există însă și o răspândire comunitară a virusului, încă din scenariul 2 – cazurile de la Gorj, Timișoara și Hunedoara. „Suntem într-o transmitere comunitară continuă, dar într-un ritm mic. Avem cei doi contacți principali care sunt la Gerota și în Parlament. Dar marea majoritate a lor rămân în zonele de carantină, sunt cei veniți de afară și care testați, o parte dintre ei sunt și pozitivi”, a explicat Nelu Tătaru.

Care e scenariul „bun”
Pe de altă parte, secretarul de stat a spus că autoritățile se așteaptă la o creștere a fluxului de români care vor veni în țară din Spania, în următoarea perioadă, odată cu apropierea Paștelui. Ei vor sta 14 zile în carantină în județele de baștină. În prima și a doua zi vor fi testați, iar în a 12-a și a 13-a zi vor face testele de control. Dacă sunt negative, după a 14-a zi vor pleca acasă.

„Evoluția focarelor interne pe care le avem, mici, în tendință de a nu conflua și o creștere lentă a numărului de cazuri dă posibilitatea, deocamdată, sistemului sanitar să-și trateze pacienții și să putem completa paturile, după externare, cu cei care se vor confirma”, a spus Nelu Tătaru.

„Scenariul bun ar fi ca evoluția spre scenariul 4 să se facă lent, cu un număr de cazuri care cresc spre 2.000, dar într-un ritm lent, cu o grupă de risc mai puțin afectată. La acest moment, vârstele extreme și cu comorbidități n-au fost afectate”, a arătat Nelu Tătaru. O altă trăsătură a scenariului bun ar fi ca bolanvii să manifeste forme ușoare, moderate de boală și să aibă o evoluție bună pe perioada spitalizării.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed