Există tehnocraţi şi tehnocraţi. Cei mai interesanţi, între ei, îmi par ”tehnolicienii”. Pe jumătate politicieni, pe jumătate tehnocraţi, aceşti indivizi n-au mai puţină politică în sânge, decât le curg ritmurile de Dixieland în vene trompetiştilor de jazz din New Orleans. Tehnolicienii manifestă abilităţi de miniştri literalmente sub orice regim. Inclusiv în cele eminamente nedemocratice.

Sau antidemocratice. Astfel de inşi n-au probleme să sară dintr-o tabără în alta, oricât de greţoasă, cu nonşalanţa văduvei vesele la înmormântarea consorţilor ei, aducând servicii politice majore, deşi reuşesc, totodată, miraculos, să-şi păstreze renumele de ”tehnocraţi”.

Un asemenea prestidigitator de excepţie e Bogdan Aurescu. De oriunde îl arunci, el cade în picioare. Mai nou s-a văzut propus ministru de externe în monocolorul guvern penelist propus de Ludovic Orban. dar cine e, de fapt, Aurescu? Mult elogiat, la începutul anilor 2000, pentru o intervenţie de bun simţ la Haga, unde s-au derulat audierile din procesul câştigat contra Ucrainei pentru jurisdicţia asupra Insulei Şerpilor, Aurescu a făcut o figură pasabilă ca diplomat, fiind promovat asiduu de PSD.

Fost PCR. Şi nu tocmai întâmplător. Căci nicio ciumă roşie care se respectă nu poate ocoli greutatea de a identifica oameni cât de cât alfabetizaţi, care să execute sarcinile obligatorii în orice stat, chiar şi în statul paralel. Sunt treburi, pe care dregătorii pesedişti n-au timpul şi calificarea să le ducă la bun sfârşit, întrucât, după o bună tradiţie peceristă, sunt mult prea ocupaţi să devalizeze ţara.

Articol integral pe DW