Nepotul lui Tudorel Toader și soția lui Adrian Țuțuianu, angajați la Curtea de Conturi

Jurnalistii de la Libertatea au fost cei care au tras semnalul de alarma, in urma concursului organizat in septembrie, la care 1.500 de candidati s-au luptat pentru 150 de posturi de auditori publici externi.

 

Miza este foarte mare: ocupantii respectivelor functii au salarii ce pot ajunge chiar si la 10.000 de lei lunar, iar la pensie se vor bucura de sume consistente, similare celor obtinute de magistrati.

 

Concursul este contestat de angajati din Curtea de Conturi care, sub protectia anonimatului, au declarat pentru sursa citata ca subiectele de tip grila au fost extrase cu 3 ore inainte de inceperea examenului, asa ca ar fi fost timp suficient ca privilegiatii sa le afle.

 

In replica, institutia a sustinut ca subiectele au fost pazite in cele trei ore de persoane desemnate direct de seful Curtii de Conturi, social-democratul Mihai Busuioc.

 

Rezultatele din judete au scos la iveala situatii cel putin ciudate. La Cluj, de exemplu, unul dintre cele doua posturi a fost castigat de o consiliera din CJ Bistrita Nasaud, institutie condusa de Radu Moldovan (PSD), al carei sot este consilier personal al europarlamentarului PSD Ioan Mircea Pascu. Al doilea post a fost castigat de o fosta sefa de la Organizatia de Femei a PSD Cluj, care a ocupat locul pierdut la 5 sutimi diferenta de un candidat.

 

Articolul integral pe LIBERTATEA

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed