Netcity: Începe dezafectarea cablurilor suspendate

0

Operatorii care au aderat la la proiectul Netcity îşi pot dezafecta cablurile aeriene fără să primească amenzi de la primărie. Angajaţii Primăriei vor începe în două luni să taie infrastructura operatorilor care refuză să îşi mute cablurile pe infrastructura municipală.

La rândul lor, Electrica şi RATB încep să dezafecteze cablurile operatorilor care nu plătesc chirie pentru stâlpii societăţilor. reprezentanţii marilor operatori de cablu spun însă că proiectul Netcity, în forma actuală va creşte de 10 ori costurile de operare, lucrucare se va reflecta în preţul serviciilor oferite consumatorilor.

De partea cealaltă, Primăria consideră că proiectul va genera o reducere cu 30% a costurilor de operare. Compania care a câştigat dreptul de a construi Netcity va investi peste 200 milioane de euro pentru realizarea infrastructurii de fibră optică, aceasta urmând să fie închiriată, ulterior, firmelor de telecomunicaţii.