Nicio navă nu va tranzita miercuri coridorul de cereale din Marea Neagră, anunţă Centrul de Coordonare Comună

Echipele ONU şi din Turcia au efectuat marţi 36 de inspecţii la bordul navelor care ies, potrivit comunicatului citat. De asemenea, echipele au încercat să inspecteze alte două nave, dar procesul a fost întrerupt din cauza unor ”probleme legate de siguranţa încărcăturii”, se arată în comunicat.

Rapoartele din cadrul inspecţiei vor fi transmise delegaţiilor ucrainene şi ruse, se mai arată în comunicat.

”Secretariatul ONU reiterează că deplasările şi inspecţiile efectuate după ce Federaţia Rusă şi-a suspendat participarea la activităţile de implementare la Centrul Comun de Coordonare este o măsură temporară şi extraordinară”, se subliniază în comunicat.

JCC a anunţat, marţi, că trei nave au părăsit porturile ucrainene în cursul zilei, în pofida deciziei Rusiei de a-şi suspenda participarea în cadrul acordului privind exportul cerealelor din Marea Neagră sâmbătă.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed