Nicolae Ciucă: Au fost luate măsuri astfel încât să ne asigurăm rezerva de gaze pentru iarna 2022-2023, avem în depozite 55% din cantităţile de gaze asumate / La nivelul consumatorilor casnici, a IMM-urilor şi a industriei critice se va asigura gazul

Nicolae Ciucă a dat exemplul situaţiei legate de asigurarea resurselor de gaz la nivelul UE, privind aprovizionare şi consumul, făcându-se apel la o linie de solidaritate la nivelul întregii Uniuni Europene”. 

”La nivelul Guvernului României au fost luate măsuri astfel încât să ne asigurăm rezerva de gaze pentru iarna 2022-2023. În momentul de faţă, avem în depozite asigurate 55% din cantităţile de gaze asumate. Practic, suntem cu mult peste limita asumată de 46% la 1 august şi, aşa cum se derulează situaţia în momentul de faţă, apreciez că vom avea asigurate rezervele de gaz, stocurile de 80% stabilit înainte de 1 noiembrie”, a spus Nicolae Ciucă, arătând că tot ceea ce va fi în plus le va fi de mare folos. 

Şeful Executivului a precizat că „ceea ce este important de subliniat este că la nivelul consumatorilor casnici, a IMM-urilor, a serviciilor sociale şi a industriei critice se va asigura gazul necesar”. 

”Vom fi în măsură ca, aşa cum am făcut până în acest moment, să continuîăm să dezvoltăm capabilităţile de extracţie şi stocare şi de asemenea să ne îndeplinim abgajamentele asumate”, a spus el. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed