Nicolae Ciucă calmează populația: Nu trebuie să-și facă griji pentru costurile cu energia

0

Premierul Nicolae Ciucă susține că noul pachet de măsuri, adoptat de Guvern, asigură toți românii că nu vor avea probleme cu facturile la energie și gaze. Ciucă a spus că în funcție de problemele care vor apărea Guvernul va lua noi măsuri pentru a nu afecta nivelul de trai al populației.

”Nu mai târziu de sfârșitul săptămânii viitoare vreau să avem o întâlnire a comitetului de iarnă pentru a analiza în detaliu toate elementele și întreaga interconectare a factorilor din domeniul energetic.

Am reușit să echilibrăm pachetul de măsuri pentru a putea să menținem un preț suportabil pentru utilizatorul casnic și industria alimentară. Cetățenii vulnerabili vor meține același cost la plata energiei și a gazelor. Asigurarea este cât se poate de clară! Nu cred că cetățenii trebuie să își facă griji cu privire la costurile energiei.

În funcție de problemele care vor apărea în urma publicării OUG, dar și ca urmare a reglementărilor la nivel european, vom completa această Ordonanță de Urgență”, a spus Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.