Nicolae Ciucă: Semnarea primelor contracte de finanţare din PNRR la Palatul Victoria este semnalul susţinerii pe care Guvernul o acordă comunităţilor locale

„Am invitat la Palatul Victoria reprezentanţi ai autorităţilor din teritoriu să semneze, împreună cu domnul ministru Cseke, finanţarea proiectelor de creştere a eficienţei energetice pentru obiective publice locale. Este semnalul susţinerii pe care Guvernul României o acordă comunităţilor locale, aflate cel mai aproape de cetăţeni. Avem nevoie de un parteneriat strâns pentru ca resursele europene să ajungă la comunităţi, la români. Felicit primăriile şi consiliile judeţene care au semnat, azi, contractele prin care primi finanţare. Însă, asemenea lor, alte 1430 de proiecte din toată ţara vor avea la dispoziţie peste 2,4 miliarde de euro, din PNRR şi din surse naţionale, pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe şi a şcolilor, unităţilor sanitare, clădirilor publice din toată ţara”, a declarat premierul Ciucă, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.

 

Prim-ministrul a adăugat că acest apel de proiecte este desfăşurat total transparent, în sistem digital, oferind şanse egale de finanţare tuturor comunităţilor locale, indiferent de regiune sau de apartenenţa politică a primarului, iar cetăţenilor posibilitatea de a vedea cum sunt alocate fondurile publice naţionale şi europene.

 

„Susţin cu fermitate extinderea acestui model de bune practici în administraţia centrală. Transparenţa şi responsabilitatea în serviciul public sunt baza recâştigării încrederii românilor”, a adăugat premierul.

 

„De la punerea în transparenţă a ghidului solicitantului acum mai puţin de patru luni am ajuns, într-un timp record, la semnarea contractelor. Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, a pus la dispoziţia autorităţilor locale proceduri transparente şi o platformă digitală pentru depunerea cererilor de finanţare, care au asigurat o procedură expeditivă. Felicit autorităţile locale pentru promptitudinea şi profesionalismul de care au dat dovadă. În curând vom vedea primele clădiri care intră în renovare”, a declarat Cseke Attila.

 

În perioada 1 aprilie 2022 – 30 mai 2022, au fost depuse 1.437 de cereri de finanţare, care vor beneficia de finanţare de 2,4 miliarde de euro pentru a asigura tranziţia către un fond construit verde şi rezilient.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed